marți, 4 septembrie 2012

Impozitarea veniturilor din salarii aferente anului 2011 platite in anul 2012

Daca, in cursul lunii ianuarie, efectuati, pe langa platile de salarii la functia de baza, si plati de venituri (cum sunt premii, stimulente de orice fel, sume acordate potrivit legii pentru concediu de odihna neefectuat, denumite plati intermediare), acestea vor reprezenta venituri ale lunii ianuarie chiar daca se refera la perioade anterioare. Impozitul se calculeaza la fiecare plata prin aplicarea cotei de 16% asupra platilor intermediare cumulate pana la data ultimei plati pentru care se face calculul. Regula de baza care se aplica in ceea ce priveste tratamentul fiscal aplicat primelor la salariu este aceea potrivit careia primele vor reprezenta venituri ale lunii in care sunt acordate, indiferent de perioada la care se refera. De exemplu, daca platiti unui salariat o prima reprezentand o recompensa pentru rezultate deosebite inregistrate pe o perioada anterioara, indiferent de cuantumul acestei prime, tratamentul va fi urmatorul: - prima va reprezenta venit al lunii in care se va acorda; - prima se va cumula cu celelalte venituri de natura salariala ale lunii in care este platita. Potrivit prevederilor Codului fiscal si ale Normelor metodologice de aplicare (pct. 120 pentru aplicarea art. 58 din Codul fiscal), exista obligatia de calcul si retinere a impozitului la fiecare plata. Impozitul retinut la fiecare plata intermediara reprezinta diferenta intre impozitul calculat la ultima plata intermediara si suma impozitelor retinute la platile intermediare anterioare. La data ultimei plati a drepturilor salariale aferente unei luni (lichidare), impozitul se calculeaza asupra veniturilor totale obtinute prin cumularea drepturilor respective cu platile intermediare. Impozitul de retinut la aceasta data reprezinta diferenta dintre impozitul calculat asupra veniturilor totale si suma impozitelor retinute la platile intermediare. Singura exceptie vizeaza lichidarea lunii decembrie, dar platita in luna ianuarie. Data aparitiei: 09 August 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu