marți, 25 august 2009

Concediu crestere copil 2 ani - perioade asimilate stagiu

Persoanele beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani daca in ultimul an anterior datei nasterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit.

Dupa cum stim, cele 12 luni pot fi constituite si din perioadele in care persoanele s-au aflat in una sau mai multe dintre urmatoarele situatii:
- si-au insotit sotul/sotia trimis/trimisa in misiune permanenta in strainatate;
- au beneficiat de indemnizatie de somaj, stabilita conform legii;
- au beneficiat de concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, potrivit legii;
- au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare in sistemul public de pensii, in conditiile prevazute la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare;
- au realizat perioade de stagiu de cotizare in sistemul public de pensii in conditiile prevazute de actele normative cu caracter special care reglementeaza concedierile colective;
- au realizat in sistemul public de pensii, anterior datei intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, perioade de stagiu de cotizare pe baza de contract de asigurare sociala;
- au beneficiat de indemnizatia lunara pentru cresterea copilului pana la varsta de 2 ani, respectiv pana la varsta de 3 ani in cazul copilului cu handicap;
- au beneficiat de pensii de invaliditate;
- au beneficiat de concediu fara plata pentru a participa la cursuri de formare si perfectionare profesionala din initiativa angajatorului sau la care acesta si-a dat acordul, organizate in conditiile legii;
- au lucrat cu contract individual de munca in strainatate, pe baza acordurilor guvernamentale bilaterale incheiate de Romania cu alte state;
- se afla in perioada de intrerupere temporara a activitatii, din initiativa angajatorului, fara incetarea raportului de munca, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii;
- se afla in perioada de 60 de zile de la absolvirea cursurilor de zi ale invatamantului universitar, organizat potrivit legii, cu examen de licenta sau de diploma, in vederea angajarii ori, dupa caz, trecerii in somaj, potrivit legii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu